Tutunul si ADN-ul Email
Colţul piparului - Literatura
Vineri, 10 Aprilie 2009 02:00

Fragment din "Sarpele Cosmic, ADN-ul si originile cunoasterii" de Jeremy Narby

 ashaninca Indienii ashaninca spun ca prin ingerarea de tutun este posibil sa vezi lucruri in mod normal invizibile si chiar si ascunsele spirite "maninkari".Carlos Perez Shuma imi spusese ca tutunul ii atrage pe maninkari.
Samanii amazonieni considera in general tutunul ca o "hrana pentru spiritele care ravnesc la el deoarece nu mai poseda focul asa cum o fac oamenii"...Daca ipotezele mele sunt corecte, este posibil sa identific corespondente intre aceste notiuni samanice si fapte confirmate de cercetarea neurologica a acelorasi substante...Mai exact, trebuie sa existe conexiuni analoge intre nicotina si ADN-ul din celulele nervoase ale creierului uman.

 

Ideea ca acelor maninkari le place tutunul mi s-a parut mereu amuzanta...Consideram spiritele ca fiind personaje imaginare care nu se pot bucura de-adevaratelea de substantele materiale.Consideram de asemenea ca fumatul este un obicei rau si mi se parea putin probabil ca spiritele (in cazul in care ele existau) sa sufere de aceeasi dependenta ca fiintele umane.
Cu toate acestea, am decis sa nu ma impiedic de astfel de lucruri si sa dau atentie intelesului literal al cuvintelor samanilor, iar samanii erau foarte categorici in a spune ca spiritele au aceeasi pofta insatiabila pentru tutun.
Am inceput sa urmaresc aceasta pista petrecandu-mi cateva zile in biblioteca....Am dat chiar mai multe telefoane unor specialisti in mecanismul neurologic al nicotinei pentru a-mi largi cunostintele si a fi sigur ca nu fac legaturi imaginare...neurologia era ultimul lucru la care ma pricepeam...Iata ce am aflat: in creierul omului, fiecare celula nervoasa, adica fiecare neuron, are milioane de receptori pe suprafata sa...acesti receptori sunt proteine specializate in recunoasterea si captarea anumitor neurotransmitatori (neuromediatori) sau a unor substante similare.
Structura moleculei de nicotina este similara cu aceea a unui neurotransmitator, acetilcolina, si se potriveste ca un speraclu in receptorii anumitor neuroni.Acest receptor este inglobat in membrana celulei si este o proteina de mare dimensiune care include nu numai broasca (locul in care se ataseaza molecula externa), ci si un tunel cu o poarta care sta de obicei inchisa.
Cand este introdusa in broasca o cheie, cand molecula de nicotina se potriveste pe docul receptor, poarta tunelului se deschide permitand un flux de atomi de calciu si de sodiu incarcati pozitiv.
Acesta declanseaza (este un mecanism putin cunoscut) o cascada de reactii electrice in interiorul celulei, totul incheindu-se cu excitarea ADN-ului continut in nucleu, ceea ce provoaca activarea unor gene, inclusiv a acelora corespunzatoare proteinelor care formeaza receptorii nicotinici.

 

Cu cat se ofera mai multa nicotina neuronilor, cu atat mai mult ADN-ul care-l contin activeaza producerea de receptori nicotinici, desigur, in unele limite....de aici si pofta nesatioasa de tutun, cu cat ii dai mai mult cu atat cere mai mult.
Eram surprins de masura in care corespundeau notiunile samanice despre tutun cu studiile neurologice despre nicotina. Nu trebuia facuta decat o simpla traducere pentru a trece de la una la alta. Oricum, notiunile stiintifice de "receptori", "flux de atomi incarcati pozitiv" si "stimularea codului genelor responsabile cu receptorii nicotinici" nu explica de fapt efectul nicotinei asupra Constiintei.
Si atunci cum de "vad" samanii amazonieni spirite ingerand cantitati enorme de tutun ?

Inainte de a merge mai departe, trebuie sa clarificam doua lucruri...Primul este ca descoperirea modului prin care nicotina stimuleaza producerea de receptori nicotinici a fost facuta de abia la inceputul anilor 1990, iar legatura intre acest fenomen si dependenta data de tutun este evidenta, dar necesita sa fie explorata in detaliu.
Al doilea este ca sunt diferente fundamentale intre utilizarea samanica a tutunului si consumul de tigarete industriale. Varietatea de tutun utilizata in Amazonia contine pana la optsprezece ori mai multa nicotina decat plantele utilizate la producerea tigaretelor tip Virginia...Tutunul amazonian creste natural fara ingrasaminte chimice sau pesticide si nu contine aditivii din tigarete.
Pe de alta parte, in Amazonia, tutunul este considerat un "leac".
Termenul indienilor ashaninca pentru "vindecator" sau "saman" este sheripiari, in traducere "cel care utilizeaza tutunul".
Cei mai batrani indieni ashaninca pe care i-am cunoscut erau cu totii sheripiari...erau atat de batrani incat nici nu-si mai cunosteau varsta, pe care numai pielea lor plina de riduri o sugera, si erau remarcabil de sanatosi si intregi la minte.

Intrigat de aceste diferente, am cautat prin bazele de date pentru studii comparative intre toxicitatea varietatii amazoniene (Nicotina Rustica) si varietatea utilizata de producatorii de tigarete, trabucuri, tutun de pipa (Nicotina Tabacum)...Nu am descoperit nimic...se pare ca intrebarea nu fusese pusa inca.
Am cautat si studii despre aparitia cancerului la samanii care utilizeaza doze mari si regulate de nicotina....inca o data nimic.
M-am hotarat sa scriu autoritatii recunoscute in acest domeniu, Johannes Wilbert, autorul lucrarii "Tobacco and Shamanism in South America" (Tutun si Samanism in America de Sud) pentru a pune aceasta intrebare.
Mi-a raspuns:"...Sunt dovezi evidente ca produsele din tutun occidental contin numerosi agenti chimic care nu sunt prezenti in plantele crescute in mod natural pe teritoriul indienilor amazonieni...nu am auzit de samani care sa fi facut cancer..."
Pare limpede ca nicotina nu produce cancer dat fiind faptul ca ea este activa in creier.
In orice caz, oamenii de stiinta nu au considerat niciodata tutunul ca pe un halucinogen, deoarece occidentalii nu fumeaza niciodata destul pentru a ajunge in etapa halucinatorie.Ca urmare, mecanismul neurologic al halucinatiilor induse prin tutun nu a fost studiat inca.

Paradoxal, receptorii nicotinici sunt cei mai bine cunoscuti neurologilor, care-i studiaza de mai multe decenii, dat fiind faptul ca exista atat substante care stimuleaza acesti receptori, cum ar fi acetilcolina si nicotina, cat si substante care-i inhiba, cum ar fi curara si veninul anumitor serpi...Intr-adevar, printr-o curioasa coincidenta, tutunul, curara si veninul serpilor se potrivesc in aceeasi broasca din creierul nostru.

 

Urmariti discutiile pentru acest subiect pe Forumul Pipa Club Bucuresti

 
Totul despre meerschaum Email
Pipe - Elemente de baza
Luni, 02 Februarie 2009 17:27

Pipa Meerschaum


 


In acest prim mesaj al meu in acest forum, in primul rand va rog sa-mi permiteti sa va felicit pentru acest forum. Ati creat un loc calduros de fratie aici.

As vrea sa ma prezint, ma numesc Alguhan Aksar. Sunt de origine turca dar si un bucurestean in ultimii 18 ani. Sint medic stomatolog, tatal ai 2 baieti si un fumator de pipe mai bine de 20 de ani.
Chiar daca traiesc in Romania, limba romana nefiind limba mea materna s-ar putea sa gresesc uneori in modul de a ma exprima. Va cer tuturor scuze anticipat.

Ca fiecare fumator de pipe turc sunt destul de apropiat de pipele meerschaum. As vrea sa impart niste date legate de acest material natural si magnific.
Meerschaum adica spuma de mare este un nume dat de europeni petru acest mineral din cauza ca este foarte usor. In turceste acest material se numeste "luletas(h)i". Lule stiti deja ce e, iar tas(h) e piatra. Adica piatra de lulea. Acest material (silicat de magneziu) se scoate de cateva secole incoace din minele in apropiere orasului Eskisehir (se traduce cetate veche). Rezervele ramase nu se pot estima.
Blocurile din acest material se grupeaza in 6 dupa calitate: (o sa scriu denumirile lor in turca si o sa incerc sa traduc cu cuvinte cat mai apropiate chiar daca nu pot sa inteleg si eu de cum le-au numit in acest fel)

1-SIRALAMALI (cu randuri)-se foloseste la confectionarea pipelor
2-BİRİM BİRLİK (unitati)- se foloseste la confectionarea bibelourilor si pipelor
3-PAMUKLU (cotonat)-se foloseste la confectionarea pipelor de dame (este cea mai potrivita clasa pentru pipe.)
4-DANELİ (cu picaturi) -se foloseste la confectionarea pipelor de dame
5-ORTADÖKME (turnat mediu)- se foloseste la confectionarea margelelor
6-CILIZ (slab)-se foloseste la confectionarea straturilor de absorbtia nicotinei
Altele de mai proasta calitate decat CILIZ se subgrupeaza in 12. Intre 1 si 7 bune, intre 7-10 mediu, si 10-12 proaste.

Sfaturile de jos sint din experienta proprie si a fumatorilor din trcia dar si mai ales din 2 mesteri ai meerschaumului din orasul Eskişehir.
Alegerea pipei meerscahum
Daca vreti s-o fumati periodic si nu vreti sa adaugati in colectie dvs. alegeti un model simplu, adica fara sculpturi. Cele sculptate sint de obicei din blocurile de meerscahum care reprezinta defecte, iar sculptura este cea mai buna metoda a ascunde aceste defecte. Cu timpul se formeaza niste pete nedorite in detalii cum ar fi barba figurei sculptate sau alte adincituri. Aceste pipe sculptate artistic nu distribuie caldura in mod egal cea ce duce la discomfort in timpul fumatului si colorare neuniforma, patata a pipei pe termen lung. Daca doriti sa achizitionati o astfel de pipa pentru colectie dvs. sa fiti sigur ca este facuta de catre un sculptor bun care foloseste blocuri de calitate, si s-o folositi ocazional.

Ingrijire pipei meerschaum
La primele fumuri nu incarcati vatra si la urmatoarele fumuri intotdeauna sa lasati spatiu pentru aprindere (cam 1 cm). Pentru ca o data ce patati cu foc sau fum marginile vatrei n-o sa puteti curata ca la briar. Sigur aceasta este o problema a esteticii.
Pipele meerschaum se pot folosi de mai multe ori pe zi. Dar este recomandat sa lasati sa odihneasca cel putin 1 zi. Daca sinteti nevoiti s-o folositi de mai multe ori in aceasi zi ar fi bine s-o nu fumati mai mult de 2 ori si s-o odihniti cel putin 3 ore in caz ca fumati un tutun mai putin umed, sau 5 ore in caz ca fumati un tutun mai umed.
La meerschaum nu se recomanda formarea turtei, si nici nu are nevoie de asta, materialul fiind un absorbant bun al umezelii.
Deosebita atentie este necesara cand scoateti mustiucul si cand curatati pipa. Materialul este casant si se crapa usor. Mustiucul trebuie scos cu o miscare de rotatie si cand se pune la loc tot prin aceasi metoda. Se poate umezi tenonul cu saliva pentru o inserare mai comoda a mustiucului. Folositi perii obisnuite de curatat. Indepartati umezeala folosind mai multe curatatoare. Mustiucul se poate curata si cu alcohol. Interiorul vatrei trebuie sa fie curatat de turta folosind scula preferata de dvs cu care si va curatati pipele briar. Mare atentie sa nu zgariati peretile vatrei. Este recomandat sa folositi si o perie dura pentru a "matura" interiorul vatrei. Suflati in shank usor ca sa indepartati resturile scrum si turta.
De fiecare data sa fiti atenti sa tineti pipa cu miinile curate si uscate. Grasime si alte mizerii de pe mainile dvs vor pata meerschaumul si aceste pete vor disparea peste ani de zile. Multi dintre fumatorii pretentiosi ai meerschaumului prefer sa poarta manusi in timpul fumatului.
Nu uitati ca pipa nu trebuie atinsa de apa. Daca acest lucru s-ar intampla accidental lasati pipa sa usuce la temperatura camerei si o refolositi numai daca sinteti sigur ca s-a uscat complet.
Incercati sa pastrati pipa dvs in husa ei special confectionate pentru acest scop. Pipele din meerschaum se livreaza in aceste huse. Si neaparat sa asteptati sa raceasca pipa inainte de o pune in husa.

Alte sfaturi in achizitionare pipei meerschaum
Daca veti cumpara din Turcia bine de stiut:
- Daca cumparati direct de la mester nu negociati! Daca cumparati de la un magazin de pipe puteti negocia :)
- Nu va recomand sa cumparati de la store-uri de souvenir. In aceste locuri cumparati si mai scump dar din nefericire vi se ofera si pipe confectionate prin presarea meerschaumului, sau si mai rau pipe turnate din gips! Credeti-ma sint atat de bine confectionate incat nu va dati seama. Neaparat cumparati de la un magazin specializat. Un pont in privinta asta: meerschaumul pluteste pe apa iar gipsul scufunda dar nu cred ca am avea curajul sa plutim pipa noastra pe apa!
- Din cate am vazut magazinele de specialitate de pe net, cum ar fi thepipeshop, danpipes, etc. vand marfa buna de meerschaum. Eu personal as avea incredere la magazinele respective.
- Firma Altınok este foarte renumita, au marfa excelenta dar dupa parere mea vand cam scump. N-au atelier propriu si dau comenzi atat la mesterii modesti cat si la cei renumiti. Totusi este o firma de incredere pe plan mondial (la danpipes.com din Germania gasiti marfa lor)

Cam atat v-as putea spune despre meerschaum.

Cat despre pipele mele de meerschaum este o poveste trista. Am avut 3 pipe care au disparut in timp ce mi-am mutat locuinta acum aproape 1 an si jumatate. Mi-am dat seama abia dupa cateva zile cand ma despachetam. Am cautat la anunturi de pe net dar n-am dat de ei. Una dintre ele a fost un cadou de la tata si avea o vechime de aproape 15 ani, va dati seama ce culoare avea.. Una era cumparata de la un magazin de specialitate din turcia, iar ultima tot una veche era facuta de un maestru bun in prezenta mea. Asta e! Acum nu mai am nici una dar de curand am luat legatura cu un atelier din Eskisehir care o sa confectioneze cateva pipe pentru mine, dar a zis numai cand va avea el chef :). Mie-mi ramane sa-mi fac timp sa le ridic cand ma voi duce acolo sau sa gasesc un mijloc de transport sigur.

 

Urmariti discutiile pentru acest subiect pe Forumul Pipa Club Bucuresti

 
Kiseru Email
Colţul piparului - Enciclopedie
Sâmbătă, 24 Ianuarie 2009 19:08

Cu ocazia Craciunului, socrul meu mi-a daruit o pipa deosebita, o "kiseru", adica o pipa japoneza traditionala. Gestul sau a fost cu atat mai emotionant cu cat pipa aceasta este in familia lui de 31 de ani. A cumparat-o chiar el, in 1978, in timpul unei delegatii in Japonia. Facand un calcul simplu, mi-am dat seama ca socrul meu avea atunci aproximativ varsta mea de acum. Asta m-a facut sa ma gandesc: oare si eu, la un Craciun, peste 30 de ani, imi voi darui pipele ginerelui meu? Uau... indepartata viziune.

Prima oara cand am auzit de pipa kiseru a fost prin clasa a 12-a, cand am citit "Ogio-san", cartea despre Japonia a lui Ioan Timus, imprumutata de la un fost coleg de clasa. Autorul - licentiat al Facultatii de Litere si Filosofie si al Facultatii de Drept din Bucuresti - a scris Ogio-san (in traducere "Domnisoare") bazandu-se pe experienta si observatiile acumulate personal in timpul a aproape 5 ani de sedere in Tara Soarelui Rasare, intre 1917 si 1922. Cartea a aparut in trei editii, ultima (cea pe care o am si eu) la Editura Dacia, in 1984.

Dupa Craciun, am cautat in biblioteca volumul si am recitit cele cateva pasaje in care autorul se refera la pipa japonezilor.
Prima data a vazut pipa respectiva in trenul care-i ducea la Tokyo pe el si pe baronul (prietenul sau, numit asa nu din cauza nobiliara, ci a cheltuielilor dezordonate):

"Un nipon mai virstnic scoate o pipa subtire, dreapta, lunga de vreo doi dcm. Inghesuie un tutun taiat foarte fin, ca o vata, intr-o cavitate cit un sfert de degetar. Trage doua fumuri, scutura pipa, o-ncarca si o aprinde de la scuturatura.
Ma uit la baron cum il urmareste interesat si-i astept observatia care nu-ntirzie:
- Uite un sistem de a te lasa de fumat. Ca decit sa te muncesti atita s-o tot incarci numa' pentru doua fumuri, mai bine te lasi pagubas..."

A doua oara a vazut cum fumeaza pipa gazda lor, dupa ce negociasera chiria:

"Japonezul ne ofera tigari autohtone, care nu difera prea mult de ale noastre. Apoi scoate pipa lui cu gamalie minuscula, o-ncarca cu tutun, aprinde de la carbuni, trage doua fumuri, scutura scrumul, lovind usor luleaua de capatul hibaciului, o-ncarca iar pentru doua fumuri si tot asa, ca si calatorul din tren. Eu ma decid deodata:
- Hai sa ridicam sedinta, ca mai avem treaba."
(Nota: hibach e un fel de sobita minuscula, ca o vaza, cu 2-3 carbuni aprinsi inauntru.)

Si tot la gazda, cu prilejul unei invitatii la o masa traditionala japoneza:

"Domnul Okada-san isi scoate pipa lunga si subtire ca un creion. Acum am ocazia s-o vad de-aproape, sa cercetez si tutunul: moale ca o ata subtire, asa e de fin taiat. Trag si eu un fum-doua: nu mult deosebit de tutunul pe care-l stim cu totii."
Revenind la zilele noastre, am cautat pe Internet date despre aceasta pipa deosebita si iata ce-am aflat.

Primele kiseru s-au inspirat dupa modelul pipelor lungi ale portughezilor, veniti in Japonia prin secolul 17, pentru comert. Tot atunci, se pare, a ajuns si tutunul in Japonia.
O kiseru este alcatuita din trei parti: o teava de bambus la ale carei capete se afla bolul si mustiucul din metal, de obicei din alama suflata cu argint, dar si din aur pentru clasele mai avute. In functie de perioada istorica, cele doua piese metalice erau impodobite cu diverse motive decorative, caracteristice culturii japoneze.
Lungimea tevii de bambus difera, in functie de aceasta o kiseru putand avea intre 10 si 50 de centimetri. Se spune chiar ca, pe vremuri, un pipar japonez nu purta la el decat bolul si mustiucul. Cand avea chef sa fumeze taia o tulpina de bambus din cel mai apropiat tufis, isi monta pipa si se aseza sa pufaie.

Din cauza ca e de metal, bolul se incinge foarte tare, dar asta nu e o problema prea mare avand in vedere ca teava de bambus raceste bine fumul pana ajunge la gura.
Tutunul pentru kiseru este, asa cum spune si Ioan Timus, fin ca o vata si se numeste koiki sau yamabuki. Se vinde in niste cutii de lemn, cu o capacitate de numai 10 grame, si care se deschid prin alunecare, precum cutiile de chibrituri. Nici vorba de etanseitate, pastrarea umiditatii sau alte griji pe care le avem noi vizavi de pastrarea tutunului.
Ca sa umpli o kiseru trebuie sa iti umezesti degetul mare si aratator cu limba, ca sa poti sa faci o biluta de tutun de marimea unui bob de mazare. Aceasta biluta o indesi in vatra minuscula, dupa care aprinzi usor pipa.

Spre deosebire de fumatul unei pipe europene, intr-o kiseru nu se sufla pentru a inteti jarul, pentru ca bila aprinsa de tutun poate sari foarte usor afara. Lucru foarte periculos intr-o casa traditionala japoneza, facuta numai din lemn, rogojini de orez si hartie.
De asemenea, arderea trebuie supravegheata cu atentie, pentru ca spre sfarsitul fumatei - adica destul de repede - jarul aprins, ramas in vatra, poate fi tras cu usurinta in gura.
Si inca un aspect deosebit: tutunul de kiseru e suficient de slab ca sa poata fi inhalat, la fel ca cel de tigara.
In ziua de azi, foarte putini japonezi mai folosesc kiseru. La fel ca in Europa, aproape peste tot in Japonia nu se mai fumeaza decat tigari. Totusi, mai exista mesteri care manufactureaza kiseru, iar pipa se poarta intr-un toc lung de piele, de care este legata borseta de tutun.

Iar in casa, pipa se aseaza "la odihnit" pe un suport special, facut tot in stil japonez si numit tabakobon.

Urmariti discutiile pentru acest subiect pe Forumul Pipa Club Bucuresti

 
Ce inseamna sa fii pipar? Email
Colţul piparului - Enciclopedie
Luni, 29 Decembrie 2008 02:00

Nu voi incerca sa dau un raspuns obiectiv la aceasta intrebare nascuta pe divan, iar raspunsul subiectiv mai am destul timp sa-l aflu. Voi incerca, in schimb, sa insir cateva posibile adevaruri despre faptul de a fi pipar, asteptand noi adevaruri de la prezenta comunitate.

Primul raspuns pentru aceasta intrebare din perspectiva domeniului meu de interes l-am gasit postat pe forumul Pipa Club Romania si se referea la perceptia piparului in inconstientul colectiv: cel care vegheaza asupra focului din vatra comunitatii primitiva, rascolind cu futacul/vatraiul periodic in vatra pentru a pastra aprinsa flacara reconfortanta.

Un al doilea raspuns ar fi ca piparul este cel care incearca stapanirea elementelor si imbinarea lor in perfecta armonie. Astfel tutunul va contine nivelul optim de apa atunci cand este indesat in pipa. Bolul este rodul pamantului, fie sub forma unui bulb de briar fie sub forma meerschaumului sau argilei. Focul da viata tutunului si caldura palmei piparului. Aerul parfumat mult dorit da sens acestui ansamblu sofisticat si impresia unei usoare apropieri de divinitate fumatorului. Sufletul piparului intra prin contactul cu pipa in rezonanta cu partea de suflet pe care pipierul a lasat-o in opera sa.

A treia perspectiva este cea care apartine formarii mele:
Sa fii pipar inseamna sa-ti acorzi o placere orala, pipa substituind sanul mamei. Inseamna sa iti cultivi un comportament usor anal, meticulos, ritualizat si strangator.
Mai inseamna si sa fii fal(n)ic si sa te lauzi celorlalti pipari cu o scula mai performanta sau sa protestezi in fata conventiilor castrante ale societatii.
Si piparul protesteaza! Protesteaza fata de graba manifestata de ceilalti pentru a realiza lucruri multe si, bineinteles, marunte. Protesteaza atat fata de atitudinea fumatorilor de tigarete ca tutunul poate oferi placere doar ca drog cat si fata de atitudinea nefumatorilor care sunt de parere ca fumul sub orice forma este daunator.

Un al patrulea adevar despre pipari, deloc neglijabil, este ca pipar ajunge cel care are rabdare sa rumege nuantele diverselor arome de tutun in diverse tipuri de pipa, garantie a unui comportament asemanator fata de subtilitatile vietii de zi cu zi.

 

Urmariti discutiile pentru acest subiect pe Forumul Pipa Club Bucuresti

 
Tutunul, consideratii generale si istorice Email
Tutun de pipa - Elemente de baza
Miercuri, 29 Octombrie 2008 23:26

Plantatie tutun

Tutunul, consideratii generale si istorice
Tutunul este o planta ierbacee cu ciclu de viata anual, este originar din Mexic unde, în secolul al VI-lea era folosit în ritualuri magico-religioase, creste spontan în America de Sud unde este cunoscut sub denumirea de bacon, tiutium, tabac, duhan, a fost aclimatizat în multe alte zone ale globului. Apartine familiei SOLANACEAE, genul NICOTIANA, în care exista 60 de specii. Specia folosita la producerea industriala de tutun este NICOTIANA TABACUM.

Descrierea precisa a plantei de tutun se datoreaza lui Gonzalo Hernandez de Ovideo y Valdes, guvernator de San Domingo, unde spaniolii initiasera primele culturi sistematice în scop de comercializare, fiind imitati de portughezi în Brazilia si de englezi pe teritoriul statului Virginia de azi.

În cantitati mici, tutunul se cultiva cam peste tot în lume, exista însa zone „ privilegiate ” mari producatoare : Asia ( China, în special India, Pakistan, Japonia ), America ( SUA; Brazilia ), Europa ( statele din Comunitatea Statelor Independente, Bulgaria ).

Tutunul a fost importat în 1518 în Peninsula Iberica de catre un misionar spaniol.
În timpuri îndepartate, pieile rosii, bastinasii de pe continentul american, foloseau frunzele de tutun uscate si macerate, atât în scopuri medicinale – împotriva muscaturilor de sarpe si a viermilor intestinali, cât si în scopuri rituale, la pornirea unui razboi si la pregatirea „ pipei pacii ” care constituia un pact nescris de neagresiune între triburi.
Istoria tutunului debuteaza odata cu descoperirea Americii de catre Cristofor Columb, în 1492, în insula numita mai târziu Cuba. Primele însemnari despre obiceiul de a fuma ne parvin de la Cristofor Columb, care arata ca la debarcarea sa în insula Guanahani ( San Salvador ) a constatat ca populatia indigena fumeaza din niste pipe de bambus” ceva” preparat din frunzele plantei de tutun, numita simplu de ei, tabac.

In anul 1519 când s-au întors în Europa, navigatorii spanioli ai lui Columb, condusi de capitanul Francesco Romano Pace, i-au oferit ambasadorului Frantei în Portugalia, Jean Nicot, un manunchi de frunze de tutun aprinse, povestind cu acest prilej ce au vazut ei ca fac bastinasii sud-americani cu ele. Unul din ofiterii capitanului Romano Pace, pe numele sau Diego Rodriguez, a îndragit fumatul si la întoarcerea în Europa aduce tutun si continua sa fumeze acasa, dar în urma reclamatiei sotiei sale ca „ înghite foc si scoate fum pe nas ” este judecat si condamnat la 10 ani de munca silnica de catre inchizitia spaniola , pentru „ legatura cu diavolul ”.

Astfel a patruns pe continentul european aceasta planta care s-a cultivat intens si care s-a extins apoi în toata lumea.
A fuma in acele vremuri era un semn de mondenitate, la început un privilegiu al nobilimii, dar, cu timpul, si al celor mai largi si mai nevoiase paturi sociale.
În Europa, Nicotiana Tabacum a început sa fie cultivata în Anglia, mai întâi ca planta decorativa, a urmat rapid cultivarea ei si pentru a fi utilizata la prepararea tutunului, care se fuma la fel ca astazi sau se priza nazal.
Din peninsula Iberica, raspândirea tutunului în Europa se leaga de numele ambasadorului francez la Lisabona Jean Nicot ( de unde provine si denumirea stiintifica a plantei - NICOTIANA TABACUM).
Jean Nicot, cultiva tutunul în gradina sa si îi folosea frunzele date pe razatoare pentru a-si lecui migrenele.

Anul 1558 este considerat ca fiind data la care a început raspândirea tutunului în Europa si apoi în restul lumii. În acest an, Jean Nicot a trimis tutun Caterinei de Medicis, regina-mama a Frantei, recomandându-l ca o iarba vindecatoare a tuturor suferintelor si în special a greturilor de care suferea suverana, decoctul de tutun fiind proslavit repede ca panaceu, idee subliniata de numele de„ herba panacea” sau „ herba sancta” , atribuite în acele vremuri tutunului. De la curtea Frantei, si apoi în întreaga tara, el a câstigat lumea în câteva decenii.
Trecerea de la utilizarea lui în scop terapeutic, ca si calmant, la utilizarea lui în scop de relaxare s-a facut aproape în toata lumea spre sfârsitul secolului al XVI-lea, mai ales prin comertul practicat de cetatile italiene. Dupa Europa, tutunul a fost introdus în Orientul Apropiat si apoi în Africa, Asia si Oceania. În China si India, marinarii spanioli l-au introdus pe la anii 1600-1605.
Patrunderea tutunului în unele tari si extinderea obiceiului de a fuma nu a fost lipsita si de asperitati.
În unele tari, atitudinea fata de tutun a fost de opozitie neta, în altele a fost ambigua.
Tutunul a fost folosit initial pentru fumat-tutun de pipa sau pentru prizat. Tot pentru fumat era folosit si în Orient, în amestec cu alte plante, substante iritante sau stupefiante.

Pipa a aparut în secolul al XVII-lea.
De atunci, nimic nu i-a mai putut opri succesul în crestere. Treptat, s-a trecut la tigarile de foi, care s-au fabricat în special în Cuba, iar apoi în Spania dar si în alte tari din Europa si din restul lumii.
Patruns la început în palate, tutunul s-a extins apoi în mase. În scurt timp, însa, oamenii au început sa observe ca tutunul avea multe urmari neplacute, chiar foarte grave pentru organism. Din acest moment începe interzicerea fumatului în diverse tari, masurile prohibitive fiind deosebit de aspre.
În Anglia secolului al XVI-lea, pedepsele mergeau pâna la decapitare, capetele fumatorilor fiind expuse în piete, cu pipa în gura, pentru a îngrozi populatia.În anul 1619, regele Iacob I al Angliei combate fumatul cu vehementa într-o publicatie, atragându-le supusilor atentia ca, daca nu-i asculta sfaturile „ va vatamati sanatatea, cheltuiti în desert banii, dezonorati natiunea ”.
Cei prinsi fumând, erau condamnati la 10 zile de arest si 6 silingi pentru fiecare pfund ( 0,5 kg.) de tutun fumat.

Papa Urban al VIII-lea excomunica printr-o bula papala pe cei care fumau în biserici, autorizând gardienii sa confiste toate tabacherele cu tutun, cele de aur urmând sa fie retinute.
În Rusia, unde tutunul a fost adus la începutul sec. al XVII-lea de englezi, fumatul si vânzarea tutunului erau pedepsite la început cu 60 lovituri de cnut la talpile goale, iar mai târziu cu taiatul nasului si deportarea. La a treia recidiva, se aplica pedeapsa capitala.
În Turcia, Murad al IV-lea interzicea fumatul, considerând ca tutunul îmbata, or Coranul opreste betia. Fumatorilor li se taiau buzele si nasul.
În sec al XVII-lea, în unele tari, se interzice fumatul în public, instituindu-se taxe mari pentru fumatori. Constatând ca pedepsele nu dau rezultate, unele guverne s-au gândit sa profite de perseverenta fumatorilor si au introdus „ monopolul tutunului ”, de pe urma caruia au obtinut si continua sa obtina si azi frumoase beneficii.
În 1811 , Napoleon a creat în Franta monopolul tutunului, institutie care nu a încetat sa se consolideze si sa aduca statului venituri substantiale.

La noi, tutunul a fost adus de turci la mijlocul sec. al XVI-lea.
În Tara Româneasca se percepea un bir numit „ haraciul tutunului ”, în Moldova voievodul Constantin Duca stabileste în anul 1698 o taxa pe pogonul de tutun cultivat, iar în Transilvania se introduce o amenda pentru fumatori. În România, primele informatii au fost furnizate de Ion Ionescu de la Brad cu mai mult de 150 de ani în urma, obiceiul fiind însa, asa cum s-a vazut, mai vechi, conform unor descoperiri arheologice datând din secolul al XVI-lea. Odata cu acceptarea acestui obicei au aparut si primele fabrici rudimentare de prelucrare a tutunului în 1812 în Moldova si în 1821 în Muntenia. Mult mai aproape de zilele noastre s-a trecut la folosirea de tutun si foita, din care fumatorul îs i putea confectiona singur tigara, iar în final, la fabricarea de tigarete.
Inventarea instalatiei industriale de fabricat tigarete, în anul 1881, industrializarea manufacturii tutunului si automatizarea fabricatiei produselor, spre mijlocul secolului XX, au facut posibila producerea în mari cantitati a tigaretelor gata de consum, ceea ce a constituit marele salt spre raspândirea actuala a fumatului la o însemnata proportie a populatiei, ajungându-se azi la un consum de 600 miliarde tigarete la nivel mondial.

Urmariti discutiile pentru acest subiect pe Forumul Pipa Club Bucuresti

 
<< Început < Anterior 1 2 3 4 5 6 7 Următor > Sfârşit >>

Pagina 5 din 7