Comunitatea piparilor şi concursul de fumat

Articol de Molia

Am subliniat de mai multe ori rafinamentul şi disciplina şi răbdarea ca trăsături caracteristice piparului. Am menţionat în trecere şi camaraderia între pipari. Sunt atribute pre-existente debutului în fumatul pipei şi se dezvoltă în timp, iar piparii pot fi mândri de ele. Pentru a întări această mândrie a apărut o formă de competitivitate unică. Unică prin faptul că are ca scop executarea activităţii cât mai lent. Recordul mondial oficial pentru un individ este de 3 ore 33 de minute şi 6 secunde. Greu de depăşit, dar o scuză excelentă pentru a întâlni pipari din întreaga lume şi a a aduce propria contribuţie la norul de fum care va umple camera în primul minut, când sute de chibrituri se aprind simultan.

Exista nenumărate cluburi de pipă locale, unele vechi de peste un secol, altele înfiinţate chiar în acest an, care organizează întâlniri periodice şi concursuri amicale neperiodice de fumare lentă, dovadă că avem de-a face cu o cultură străveche ce capătă încă popularitate şi ai cărei apartenenţi se arată dornici de a comunica atât între ei cât şi cu cei pur şi simplu curioşi. Comité International des Pipe Clubs (CIPC) uneşte în prezent 32 de cluburi naţionale din întreaga lume şi organizează de aproape patru decenii concursuri internaţionale anuale şi concursuri oficiale internaţionale odată la patru ani, având în fiecare an peste 300 de participanţi.
Ca demonstraţie împotriva discriminării, nu există o separare a scorurilor pe sexe iar una din Cupele Mondiale a fost câştigată de o femeie. Ocazional, pentru încurajarea participării feminine mai extinse se acordă premii pentru cel mai bun timp scos de o femeie. Frecvent în echipele câştigătoare timpii cei mai buni sunt realizaţi de cupluri căsătorite.

La începutul unui eveniment, concurenţii, membri CIPC, în vârstă de peste 18 ani, sunt aşezaţi la mese alături de câte 9 colegi şi un asistent şi vor primi toate articolele necesare concursului:

  • Pipa concursului din acel an, inclusă în taxa de înscriere, aleasă de clubul care găzduieşte evenimentul şi dreptul de a refuza primele două pipe dacă sunt considerate defecte. Pipa este din briar, dreaptă, de lungime standard, cu vatră de diametru şi adâncime standard. Contra cost, oricare din cluburile membre poate solicita un exemplar al acestei serii de pipe cu până la două luni înaintea concursului. Pipele pot fi cu sau fără filtru, iar în cazul pipelor cu filtru, folosirea acestuia este opţională.
  • Un pachet conţinând 3g de tutun, acelaşi amestec pentru toţi participanţii, la aceeaşi umiditate, anunţat cu minim două luni înaintea concursului.
  • Un cilindru gradat, din lemn, cu diametrul de 15mm şi înălţimea de 100mm ce va fi folosit în loc de futac pentru tasarea tutunului şi poate fi folosit doar atâta timp cât muştiucul pipei este în contact cu buzele.
  • O cutie de chibrituri conţinând două chibrituri de dimensiune obişnuită, care vor fi schimbate în caz că se rup sau nu se aprind.
  • O coală de hârtie, format A4, pe care se va putea şterge futacul sau scutura muştiucul dezasamblat în timpul concursului în cazul înfundării cu tutun sau apă, participanţii neavând acces la perii şi scuturarea sau ciocnirea bolului pipei fiind interzisă.
  • O cartelă de înregistrare a timpului.

Folosirea altor accesorii este interzisă. În urma acestor pregătiri, participanţii vor dispune de 5 minute pentru a pregăti tutunul şi a umple pipa, apoi 1 minut pentru a folosi cele două chibrituri. După 10 minute, participanţii vor putea servi apă plată, în pahare care vor exista pe masă. Concurenţii nu pot sufla în pipă ca să întreţină arderea tutunului şi nu li se va permite să ardă pipa prin pufăire prea rapidă care să întreţină arderea unui tutun împachetat prost în anumite locuri. Pentru premiile individuale, câştigător este cel care scoate ultimul fum din pipa umplută la începutul concursului. Pentru premiile pe echipe, fiecare ţară va trimite echipe de maxim 5 oameni, câştigătoare fiind echipa a căror 3 cei mai buni timpi cumulaţi depăşesc cei totalul celor mai buni 3 timpi ai restului echipelor.

Nota editor: Cel mai nou concurs organizat de Pipe & Cigar Club Bucureşti a fost in data de 3 decembrie 2016 cu urmatorul clasament:

1. Radu Cucuta – nou record național: 1:23:35
2. Manuel Aelenei: 51:31
3. Dragos Calinescu: 48:57
4. Tudor Savancea: 41:23
5. Adrian Paraschivescu: 41:12


Următorul campionat mondial este programat pentru 15 octombrie 2017, în Figueres, Spania.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *