Sevilla 2012

articol de Mihai Petrisor

Sevilla 2012

Incurajat de rezultatul personal obtinut la concursul local organizat exemplar – cu respectarea tuturor regulilor concursurilor internationale – de Pipa Club Bucuresti in lunile noiembrie (preliminariile) si decembrie (finala) ale anului 2011 si zgandarit de faptul ca vecinii nostri din Ungaria nu doar ca au participat la multiple competitii internationale dar au si organizat una la ei acasa, in Budapesta anului 2009, (cel putin asa scrie pe cutiile de 100 de grame ale tutunului meu favorit, Black Gold, de origine maghiara) am indraznit sa iau in calcul ideea unei participari romanesti la prestigioasa  competitie internationala de fumat pipa lent organizata in 21 octombrie 2012 la Sevilla.

 Oficial competitia s-a numit „European slow smoking pipe Championship – Sevilla 2012”, dar conform web-site-ului CIPC aveam sa aflu ca de fapt am participat la „Campionatul Mondial de fumat pipa lent din 2012” – un punct de vedere corect cred eu, datorita faptului ca printre concurenti s-au numarat cetateni de origine asiatica, americana si mexicana. Posibil sa fi participat si alte natii ale altor continente, dar eu personal am cunostinta certa numai de aceste  categorii straine de Europa. Putem adauga la categoriile de non-europeni si reprezentantii Turciei si ai Rusiei. Cu unul dintre cei doi reprezentanti ai Turciei am stat la masa in concurs, iar cu presedintele federatiei cluburilor de pipa din Rusia am avut o scurta discutie la Cina de Gala, organizata cu o seara inaintea concursului.

La Cina de Gala am avut norocul de a-l intalni pe domnul Barnabas T. Suzuki – un japonez care reprezenta prin functia detinuta intreaga Asie si care, conform cartii de vizita, este presedintele emerit al CIPC, adica presedintele comitetului organizatorilor evenimentului la care participam. Intrucat cu exceptia sotiei domniei sale eram singurul din sala cu care a putut schimba cateva impresii in limba natala m-am trezit beneficiarul unui capital de simpatie extraordinar, tradus in practica prin faptul ca am fost asezat intr-un colt al salii, alaturi de Greieras (sotia mea) si de sotia lui – iar el alerga printre cei prezenti la eveniment, ii selecta pe cei pe care ii cunostea (de fapt pe cei mai importanti, pentru ca mi-a creat impresia ca stia pe toata lumea) si ii aducea de mana sa imi fie prezentati. In urma publicitatii si onoarei nesperate datorate presedintelui japonez am ajuns – la zece minute de la momentul intrarii intr-o sala plina de necunoscuti, in care atat eu cat si Greierasul ne simteam stingheri – sa fac schimb de carti de vizita cu presedintele CIPC pe Europa – francezul Alain Letulier (si presedintele juriului de a doua zi), cu presedintele federatiei spaniole a cluburilor de pipa – barcelonezul Antonio Pascual Cadena (unul dintre organizatorii locali al concursului) si cu fotograful oficial al evenimentului, polonezul Henryk Rogalski (presedinte al federatiei poloneze si organizatorul concursului international din 2013, de la Zielona Gora).

Pana la prezentarea propriu-zisa a modului in care s-a desfasurat concursul se cuvine sa mai relatez un aspect al vizitei mele din Spania. Emotionat din start si punctual din fire, am hotarat impreuna cu Greierasul sa plecam cu o zi inaintea datei oficiale de inscriere la concurs. Cum ne-am luat biletele de avion cu mai bine de trei luni inaintea competitiei iar drumul de la Bucuresti la Sevilla a reprezentat o cursa destul de lunga pentru ca am avut un zbor de 4 ore intre Bucuresti si Malaga, urmat de o calatorie cu trenul de 2,5 ore pana in orasul de destinatie (calatorie inceputa „cu stangul” intrucat la intrarea in gara ne-a intampinat un anunt din care rezulta ca trenul nostru avea o intarziere de 30 de minute) si incheiat de o cursa de la gara la hotel in miez de noapte cu taxiul au fost create premizele unei mici confuzii: prima zi de sedere in Sevilla reprezenta in fapt pre-ziua inregistrarii. Eu insa n-am realizat decalajul, drept pentru care ne-am prezentat prompt la poarta Pavilionului Viitorului (Pabelon del Futuro, locul concursului) cu o zi mai devreme. La fata locului se aflau doar doi portari, care nu vorbeau decat spaniola. Eu vorbesc limba lor doar „cu mainile”, asa ca le-am aratat pipele din borseta pe care o aveam la mine, iar ei au incuviintat din cap ca am ajuns la locul potrivit, insa mi-au explicat ca evenimentul cu public se va desfasura „maniana”, astazi avand acces numai organizatorii. Am realizat eroarea savarsita si am plecat linistit de acolo, cu gandul sa revenim a doua zi. O liniste de scurta durata, pentru ca dupa putina vreme am incercat sa vizitam o manastire  din apropiere care avea pe usa ca program de vizitare „maniana 09-11 & tarde 16 – 18”. Eu stiam ca maniana inseamna maine si m-a cuprins un amestec de disperare, jena, furie si neputinta (asezonat cu transpiratii reci) atunci cand am avut impresia ca  portarii incercasera sa-mi spuna ca inscrierea avusese loc dimineata. Din fericire pentru mine cuvantul folosit de portari a avut sensul de „a doua zi” si nu de „dimineata”, dar n-am putut sa ma calmez decat dupa ce am dat buzna intr-o Universitate (cautasem pana atunci pe toate strazile si stradutele cu indarjire dar fara sanse de izbanda un internet cafe) unde am intalnit un tanar receptioner (sau poate profesor / asistent, dar ce mai conta) extrem de amabil care a cautat in internet pagina evenimentului si mi-a confirmat faptul ca inregistrarea oficiala urma sa aiba loc a doua zi.

Sevilla 2012

Ajuns din nou la Pabelon del Futuro a doua zi, respectiv data reala prevazuta in programul oficial pentru inregistrarea participantilor, am parte de o noua surpriza: la receptie in calculator nu ma regaseau pe lista concurentilor. Prima explicatie pe care am primit-o a fost cea a faptului ca nu scrisesera in interfata de cautare a bazei lor de date numele meu corect, impediment pe care l-am rezolvat usor cu ajutorul legitimatiei mele de membru Pipa Club Bucuresti (le-am dat ecusonul, pe care scria clar si cu litere de tipar numele meu). Pe baza lui m-au gasit dupa o noua cautare, mi-au inmanat ecusonul de participant la competitie,  regulamentul concursului si o sacosa incapatoare cu manere uriase in care am gasit insigna clubului de pipa din Sevilla, insigna oficiala a evenimentului, o harta a orasului, o cutie de tutun, o sticluta in miniatura cu Cognac Martell si o conserva  de masline verzi. Explicatia reala a intarzierii gasirii mele pe lista de participanti am primit-o atunci cand Greierasul s-a uitat mai atent la ecusonul de concurs: numele meu, al clubului (PCB) si al orasului (Bucuresti) erau corecte, dar tara pe care o reprezentam era … Rusia. Le-am atras atentia organizatorilor asupra erorii savarsite, iar acestia au corectat-o imediat, cu un aer extrem de spasit. In sinea mea eram totusi multumit de faptul ca macar de data aceasta n-a mai fost confundat Bucurestiul cu Budapesta si in plus luasem in calcul (ca gluma) si ideea ca daca a doua zi nu reusesc un rezultat onorabil la concurs, macar se face de ras un rus si nu un roman.

Sevilla 2012

A doua zi, intrat in sala concursului si asezat pe scaun, la masa la care am fost repartizat, fix langa arbitru, mi-a venit tot stomacul in gat de emotie. Nu credeam ca sunt emotiv sau sensibil, insa clipa in care te simti singur printre straini (si ei incordati si cu palmele transpirate) a cantarit destul de greu. Prin tehnici de respiratie si meditatie, dublate de gandul ca imi reprezint tara (si clubul) si nu am voie sa ma fac de ras plus „Tatal nostru” repetat in gand de cateva ori, am reusit sa-mi revin si sa nu ma trezesc descalificat chiar inainte de start. Un moment interesant a fost cel in care s-au stins luminile din plafon, pentru a permite concurentilor sa-si urmareasca mai usor jarul din pipa. Trairea mea personala in acel moment a fost echivalenta cu experienta avuta cu o zi inainte cand m-am suit intr-un Roller-Coaster (Montaigne Russe) din parcul de distractii situat in vecinatatea locului unde se desfasura concursul, am urcat cu „trenuletul” pana in punctul de inaltime maxima si am realizat ca va urma „caderea” vertiginoasa si ametitoare – un traseu pe care oricat de frica mi-ar fi fost nu mai aveam cum sa evit sa-l parcurg …

In alta ordine de idei, concursul in sine reprezinta in fapt un suport perfect pentru intalnirea fumatorilor de pipa de pretutindeni, multi dintre ei participand numai de dragul distractiei si a ocaziei de a-si face noi cunostinte. Si inainte (la Cina de Gala) si dupa concurs (la masa de „consolare” oferita de presedintele federatiei spaniole) am cunoscut multe personalitati interesante din toate colturile lumii, cu care am schimbat carti de vizita si a ramas sa ne vizitam in anii urmatori.
Momentul premierii a fost si el „colorat”: in sala se aflau o multime de participanti fistichiu imbracati – o explozie de culori, palarii, steaguri, esarfe, insigne, veste si chiar colane – care aplaudau, scandau si cantau pe rand in functie de natia echipei castigatoare (s-a inceput cu premierea pe echipe) si ma apoi in functie de nationalitatea celor care urcau podiumul (primii 10 concurenti individuali si primele 5 concurente individuale). O atmosfera „de stadion” a fost cea in care a cantat toata sala, indiferent de nationalitate, pentru ca pe podium au urcat pe rand echipa Spaniei (gazdele) si campionul mondial – italianul Gianfranco Ruscalla.
Eviva España si Fratelli D’Italia au facut sa vibreze din incheieturi structura metalica de rezistenta a Pabellon del Futuro, mie ramanandu-mi doar dorinta si speranta de a incerca o revansa – eventual colectiva (pe echipa) daca mi se vor alatura si alti membri ai clubului – la Zielona Gora, in Polonia anului 2013 …

Sevilla 2012

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *