Mircea Eliade şi pipa sa

Dacă la un seminar din ianuarie un profesor…

În ianuarie 1971 Constanţa Buzea, pe atunci soţia lui Adrian Păunescu, avea şansa de a asista la un seminar ţinut de Mircea Eliade. Nu era prima dată când îl întâlnea, dimpotrivă, vizita în America a soţilor Păunescu îi adusese foarte, surprinzător de aproape de Mircea Eliade şi Christinel, şi se poate vorbi chiar de o prietenie. Care s-a terminat ceva mai târziu din motive ce nu îşi au locul aici. Paginile din jurnalul Constanţei Buzea merită citite, chiar şi dacă nu eşti neapărat un fanatic Eliade, pentru că fascinează acel Mircea Eliade dincolo de imaginea publică a scriitorului, profesorului, cercetătorului, etc, etc, etc. Omul dincolo de mitul său. Iar acea zi de ianuarie îi inspiră autoarei şi acest poetic, delicat şi frumos portret al lui Mircea Eliade, fumătorul de pipă. Profesorul îşi ascultă cu o vie atenţie studenţii, scotocind la un moment dat în buzunare.

În ăst timp, apare vestita pipă, neaprinsă, probabil goală de data asta, numai de decor şi nu de dragul pozei, ci din deprindere… Pe tablă se scriu formule al căror mister pentru noi rămâne absolut. Eliade soarbe din pipă nimicul, aroma lemnului îmbibat de fantoma tutunului interzis. Îşi ţine pipa în colţul drept al gurii. Uneori între dinţi. Nu rezistă însă şi şi-o aprinde cu un băţ de chibrit. Era, aşadar, îndesată de-acasă cu tutun! O secundă, faţa îi dispare într-un nor albăstrui. Absorbit de demonstraţia pe care studentul o face la tablă, nu poţi jura că n-a uitat sincer de interdicţie şi de oprelişti, de pericol. (…) Îşi umple pipa încă o dată, din belşug. Manevrează tot felul de punguliţe. Într-una îşi scutură scrumul. Din alta scoate cu două degete tutunul auriu. Apoi, cu degetul mare, astupă. apăsând în hornul pipei tutunul. Nu aprinde imediat şi ascultă în poziţia preferată, cu pumnul sub bărbie, ca un copil în faţa unui miracol. Cucerit ca un credincios ce nu se îndoieşte de existenţa lui Dumnezeu, ci aşteaptă să se arate. Apoi îşi aprinde pipa. Mâna dreaptă, palidă şi nemişcată, cea cu care ţine pipa, are ceva din grija mânuirii unui obiect de cult. Crispată, parcă ar susţine un mic şarpe…”

Constanţa Buzea – Creştetul gheţarului. Jurnal 1969-1971, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2007, pg 156-157.

Ce fuma Mircea Eliade şi ce s-a întâmplat cu pipele sale?

Nu am reuşit să găsesc nicăieri prea multe detalii despre mitica pipă a lui Mircea Eliade. Mai ales că majoritatea mărturiilor provin de la nefumători de pipă. Din păcate.

Avea una singură, şi dacă da ce marcă? Avea mai multe? Toţi vorbesc despre ”o pipă”, pipa Profesorului, pipa lui Mircea Eliade, dar spre exemplu în această imagine se pot vedea pe birou mai multe pipe (patru la număr) şi una pe care Eliade tocmai o fumează. Plus accesorii – un futac şi o borsetă, plus scrumiera şi o cutie mare de chibrituri. Şi nu e singura imagine în care apare fumând, şi adesea modelul diferă. E firesc să fi avut mai multe pipe, până când medicii i-au interzis această plăcere unică era un fumător pasionat, şi chiar ulterior mai ”trişa”, mai ales la cursuri. Chiar să fi fumat un singur tutun (n-ar fi un caz singular) şi tot ar fi avut nevoie pipele de ceva odihnă, de o rotaţie. Plus plăcerea colecţiei, a schimbării, a experimentării. Mai ales că Eliade, după cum povesteşte aici un apropiat, ”nu putea să trăiască fără pipă”. Ce s-a întâmplat cu această colecţie de pipe, cine le are, unde au sfârşit după atâţia ani?

Prefera, potrivit altor mărturii, tutunul ieftin ”Cherry Blend”, ceea ce iarăşi nu ne spune prea multe. Să fi fost un bulk, să fi fost Cherry Blend de la Middleton, accesibil ca preţ şi uşor de găsit, genul de drugstore tobacco după descriere? Nu că ar fi ceva rău cu asta. Sau altul similar? Ori nu era vorba de Cherry Blend, ci doar de un tutun care mirosea pentru ”civili” a cireşe? Şi era oare singurul pe care îl pipa, să nu se fi dedulcit la o virginie, eventual la un english, mai ales când se refugia în biroul său? Îmi vine greu să cred că un om care fumează pipă de câteva decenii nu a încercat, de-a lungul timpului, cam tot în domeniu.

Ce tabieturi avea? Sigur îşi aprindea pipele cu chibritul, fuma foarte mult, practic ar fi fumat tot timpul dacă nu ar fi fost medicii vigilenţi. Chiar când nu fuma obişnuia să pufăie în gol, fără tabac, dependent şi de gest, nu doar de tutun. Interesant spre exemplu este că în textul de mai sus Constanţa Buzea spune că Eliade vărsa scrumul într-o punguţă specială, şi exista pe vremuri obiceiul de a folosi scrumul rămas ca un soi de filtru la baza vetrei (mai multe detalii pe forumul PCB). Avea şi accesorii, cum îşi întreţinea şi curăţa pipele, ce mărci erau prezente în colecţie, care era preferata şi de ce?

Avem monografii, articole critice, atacuri, analize, corespondenţă, manuscrise, bibliografii şi hagiografii despre Mircea Eliade prozatorul, eseistul, gazetarul, liderul de generaţie, fascistul, legionarul, istoricul, profesorul, şi toate celelalte. Nu e o coincidenţă că Iorga a fost unul dintre modelele sale. Ce nu avem, şi tare mi-ar fi plăcut, e măcar un mic articolaş despre Mircea Eliade piparul care să răspundă la întrebările de mai sus. Mai căutăm, mai întrebăm… Mai fumăm.

Cinabru Hoffmann

Foto: http://www.4noggins.com, http://seresadrian.blogspot.com, http://www.ziaristionline.ro, http://www.smokersassociation.org